Atelierul Calatorina – locul unde fiecare trăistuță este țesută la război și creată să fie unică, la fel ca și fiecare călătorie

Am îmbrăcat costumul național doar la câteva sărbători, poate de 20 ori în mai bine de 20 ani. Trăistuța? Doar la câmp, dar în așa fel încât să nu fiu prea văzută. Să țes eu la război? Nu m-a interesat niciodată. Mama a țesut destul de mult încât să ajungem să aruncăm din stânga în dreapta covoarele și păturile țesute de ea până la excluderea completă din uzul zilnic. Doar ce a supraviețuit în urma copilăriei noastre a ajuns pe post de decor din zestrea ce a mai rămas din „odaia mare”…. cu toate astea, ceva m-a mișcat să îmi înclin toată atenția din ultimele săptămâni în această direcție.

razboi de tesut, traditie, traista, atelierul de traistute

Te-ai întrebat și tu vreodată cum de am ajuns să fim atât de nepăsători față de tradițiile și obiceiurile noastre încât să ajungem să aruncăm pe foc sau la gunoi unelte de meșteșugărit? Creațiile părinților și ale bunicilor nu mai au nici o valoare în fața lucrurilor de firmă. Nu ne pasă cum au fost făcute sau din ce, atât timp cât sunt la modă… Dar cum rămâne cu impactul pe care îl au toate acestea asupra naturii, asupra generațiilor ce urmează? Câți dintre noi ne gândim la astfel de consecințe?

Cine mi-a citit articolele de pe calatorina.com știe și cum am ajuns să scriu acest blog și cu ce scop. Dacă încă nu ai făcut-o, te invit să îmi citești primele articole, vei înțelege mai bine acest proces de transformare prin care am trecut. Un proces continuu de dezvoltare ce ne privește pe toți de altfel.

Și totuși…cum de am ajuns eu să creez un Brand bazat pe ceva ce nu doar că am refuzat să îl adopt – din toate punctele de vedere – ci chiar m-a motivat inconștient să plec și să încep o viață nouă de la zero în Germania? Să încep de la zero de repetate ori în ultimii doi ani…

 

Am revenit! Aici poți citi o povestioară despre asta 😉

traistuta calatorina, tesut, hand made

De la fiecare călătorie am avut căte ceva de învățat, dar începând cu cele de pe Fluviul Mekong, atunci când ne îndreptam spre Laos și toată perioada petrecută în una dintre cele mai sărace țări din Lume au format o experiență ce mi-a schimbat felul de a trăi și a aprecia acest Dar de la Dumnezeu: Viața.

În Luang Prabang ni s-a oferit ca și traseu turistic opțiunea de a vizita sate sărace unde femeile țeseau lucrurile ce urmau să le vândă la târgul de seară. Nu am vizitat satele pentru că nu mă așteptam la ceva diferit de ce aveam și acasă…da, îmi pare rău acum. Însă ce m-a fascinat încă de pe atunci era faptul că în fiecare seară se adunau localnicii de prin împrejurimi în centrul orășelului și își afișau lucrurile artizanale spre vânzare… iar asta o făceau în fiecare seară – și  nu aveau puține lucruri cu ei. Iar turiștii, dornici de suveniruri, își alegeau câte ceva pe gustul lor, îl cumpărau și așa susțineau o familie cu un venit financiar.

Piața de noapte în Luang Prabang
Târgul de seară în Luang Prabang

Un alt lucru ce m-a marcat în Laos și care m-a făcut să mă gândesc la viața de la sat din România a fost mizeria de pe stradă. În Vang Vieng aceasta era adunată aproape zilnic și arsă în grădină sau la marginea râului, astfel că dimineața devreme sau seara la apus deasupra sătucului frumos dintre munți plutea o fășie de fum. Că se dorea o imagine de exterior curată în fața turiștilor nu scuză inconștiența de a arde absolut orice – plastic, resturi alimentare, tot ce înseamnă gunoi menajer uneori și în prezența copiilor. Rămâneau străduțe mai curate, dar cu toții inhalam un aer toxic și natura avea și ea de suferit consecințele. Atât în Asia cât și în România lipsește educația ecologică și de protecție a mediului, o educație asupra consecințelor ce le are de suferit Natura, dar și omul în urma folosirii iresponsabile a plasticului…

Vang Vieng, stradute, case la rasaritul soarelui
Vang Vieng

Și am ajuns la punctul ce m-a durut cel mai tare pe tot parcursul călătoriilor prin Asia – plasticul. Off…cât plastic peste tot, în toate formele și folosit cu mult peste măsură. Plastic în îmbrăcăminte, plastic în veselă, plastic în accesorii și poate și în mâncare. Iar tot acest plastic ajunge în Râu, în Mare, în Ocean…pe Pământ, sub Pământ, în aer sau mâncat „din greșeală” de animale. Îmi este clar că este imposibil să înlăturăm complet acest material toxic din uzul nostru de zi cu zi… Dar dacă reușim să înțelegem ce consecințe avem de tras în urma folosirii excesive a plasticului? Ne va fi mai ușor să zicem „Nu” unei sacoșe din plastic de la magazin, „Nu” împachetării fiecărui produs în parte în pungulițe de unică folosință…și exemplele pot continua.

 

traistuta cu oua rosii in natura, floricele
Ce poate fi mai frumos de Paști ca o trăistuță țesută la război pe care să o purtăm la colindă?!

Am creat această trăistuță în semn de MANIFEST

Un manifest adus tradițiilor și obiceiurilor localității Cleja și în special talentului și imaginației creative de care dispun părinții noștri atunci când combin culori și semne într-o armonie perfectă ce exprimă starea actuală a celui ce creează obiectul artizanal. Avem datoria să ieșim din zona asta de indiferență și de uitare… să ducem mai departe fie prin învățare -dacă ne place- fie doar prin prezentarea acestui talent deosebit lumii, așa cum fac și localnicii din Luang Prabang la târgul de fiecare seară.

Un manifest al naturii și protejării ei de acest trend de „unică folosință” – să devenim mai responsabili față de lucrurile pe care le cumpărăm și ce folos ne aduc ele. Se vorbește des despre cum părinții noștri și-au dat mereu silința să repare un lucru stricat înainte să îl arunce, la fel cum și relațiile dintre oameni erau mai puternice; ori dacă noi ne îndreptăm atenția spre lucruri „de unică folosință”, la ce să ne așteptăm atunci când vine vorba de relațiile noastre? Purtându-ne trăistuța, nu doar că purtăm semne autentice și cu semnificație, ci îi și punem folosința în valoare. Ne întărim relația dintre Om și Natură, relația dintre generații, relația dintre fapte și consecințe.

Și nu în ultimul rând, un manifest pentru România Centenară. Recunosc că până să călătorim cu rucsacul prin Asia nu m-am simțit atașată nici de tradiții și nici de țară. După exemplul „țara e frumoasă, păcat că e locuită” aș reformula spunând „România e frumoasă, păcat de cine e condusă”  am ales și eu să mă detașez de ceva ce avem în noi cu riscul de a se pierde. Acum însă i-am înțeles frumusețea și am înțeles că dacă vrem o schimbare în bine pentru viitorul acestei țări, trebuie să contribuim ACTIV la această schimbare.
Prin trăistuța calatorina vreau să creez în mod simbolic un manifest al Unirii noastre, al românilor de pretutindeni prin Unirea tradițiilor și originilor noastre cu viața și nevoile actuale. Unirea dintre ce a fost cândva „acasă” cu tot ce însemna ea și ceea ce am ales acum să ne fie „acasă”, mai de voie sau de nevoie, chiar și printre străini.

Calatorina Art – felul de a crea fiecare trăistuță ca o poveste de călătorie.
Tu când vrei să îți fie țesută povestea?