Este adevărat că nimic nu ne încarcă mai bine cu energie decât o pauză luată la momentul potrivit – pauza constructivă. Iar eu…Călătorina, revin cu multă energie și poftă de povești din călătorii mai aventuroase și mai pline de semnificație. Gata cu hibernarea! 😀

rezervatie naturala, ursi statui

Au trecut luni multe – prea multe –  de când nu am mai scris. Ultima povestioară am scris-o pe balconul apartamentului din Bali, Indonezia; vă povesteam din peripețiile trăite in Laos. Cei care „m-ați citit” de fiecare dată, mi-ați observat lipsa… și vă mulțumesc că v-ați interesat să mă întrebați: Ce s-a întâmplat între timp? De ce nu am mai scris? Ce am mai făcut?

Treptat și mai ales neplănuit am început să mă distanțez de tot ce mi se părea „prea mult”și asta a început din clipa când am avut intoxicația alimentară cu pește. Poate unii dintre voi își mai amintesc câte ceva. Chiar de am continuat să mai scriu pentru căteva săptămâni, la scurt timp am schimbat complet ordinea priorităților. V-am promis atunci că vă voi povesti despre această întâmplare, tocmai pentru că e important să înțelegeți traseul acestei „călătorii” mai puțin dorite…și cred că a venit momentul pentru o revenire.

plaja, palmieri, ocean, Nusa Penida

Ei bine, într-o după-amiază de vineri eu și Pawel am ieșit la masă. Era un restaurant mic, deschis recent și gol, dar atmosfera era una plăcută mulțumită personalului amabil. Pawel și-a comandat ceva cu pui, iar eu pește…ca doar era vineri. Când am început să mâncăm, am simțit un gust piperat. Pawel a gustat și el din pește (tuna steak) și a zis imediat că ceva nu e în ordine și să chem bucătarul să îl atenționez. Desigur că nu am făcut-o, am fost învățată să nu mă plâng și să mănânc tot… când am terminat de mâncat, am simțit cum îmi crește temperatura, chelnerii se uitau spre mine și vorbeau între ei. Pawel îmi spunea că îmi apar pete roșii pe gât… au mai durat doar câteva minute și eram complet roșie, pulsul îmi creștea iar managerul restaurantului, după ce a stat de vorbă cu bucătarul, fără alte comentarii mi-a propus să mă ducă la cel mai apropiat cabinet medical, pentru că părea să fie ceva grav. Au urmat ore cumplite pentru mine și Pawel…

Doctorul sau instinctul?

M-am trezit înconjurată de asistente care nu știau engleză, dar care mi-au pus imediat o injecție cu un ac prea mare să îl pot descrie, dar care, aparent, trebuia să îmi scadă pulsul. Al meu puls nici să nu audă de așa ceva… făcusem o intoxicație alimentară și reacție alergică în același timp (Otravire Scombroid – O substanta numita histamina se acumuleaza in unele specii de peste, atunci cand ajung la o anumita temperatura dupa ce au fost prinsi) Ei, această substanță, combinată cu subtensiunea mea, m-au adus la un pas de moarte-efectiv. Cele 3 ore petrecute în cabinet au fost parcă scoase dintr-un film. Între timp a apărut și o asistentă ce vorbea bine engleza. Au încercat să îmi stabilizeze pulsul cu masca de oxigen și pastile…corpul meu tremura și se putea vedea cum inima bătea de sărea din piept de acum, îmi era extrem de frig…și peste toate astea, apare un domn ce părea să fie doctorul.

Acest „doctor” îmbrăcat cu un tricou Superman – mă jur că nu aberez – îmi prescria pastile ce ar trebui să mă ajute și îi spunea lui Pawel să îmi dea ceai cu zahăr să beau…pe bune?! Pawel mi-a zis de la bun început că dacă aș vomita, ar fi mai bine…ori eu nu mi-am băgat niciodată până atunci degetele în gură pentru a-mi provoca voma. Printre amețeli și pierderi de conștiință de scurtă durată, mi-am dat seama că trebuie să găsim o altă soluție… cu ajutorul lui Pawel am traversat salonul cabinetului  de 2 ori si am ajuns să vomit de fiecare dată forțat o parte ce era în mine în toaleta murdară a cabinetului, loc în care trebuia să mă și întind imediat să îmi revină puterile…iar după 3 ore am simțit că aș putea fi în stare să mă țin de Pawel și am plecat pe scuter spre casă.

Noaptea ce a urmat a fost în continuare de coșmar…de data aceasta nu a mai trebuit să îmi provoc voma, ci am ajuns să vomit și pe nas, având și diaree în același timp – groaznic e puțin spus. Dacă nu îl aveam pe Pawel lângă mine, nu știu cum ar fi decurs situația, dar știu că mulțumită lui, am trecut mai ușor prin acele momente… Următoarea zi am dormit foarte mult, am băut multe lichide, desigur fără zahăr, și am început să mănânc câte puțin pentru a-mi recăștiga puterile.

Morala trasă din această experiență: tu ca ființă trebuie să fii pe primul loc pentru tine și nu ce crede lumea despre tine sau ce așteaptă lumea de la tine să fii/faci. Atunci când ajungem să ne pierdem din flexibilitatea noastră doar din cauza obiceiurilor, înseamnă că e momentul să ne facem obiceiuri noi. Desigur, să prețuiești persoana care îți este alături la bine, dar mai ales la greu. E un Dar de la Dumnezeu ce trebuie prețuit în egală măsură cu propria ființă după părerea mea.

De aproape 2 ani, eu și Pawel ne schimbăm viața în mod accelerat. Majoritatea schimbărilor ni le-am dorit noi 🙂 Nu doar zecile de mii de kilometri parcurși efectiv pe acest Glob Pământesc, dar și schimbările interioare, pașii făcuți în relațiile din viața socială, toate acestea ne-au copleșit și ne-au cerut o perioadă de „umbră” – pauza constructivă. De aici și decizia de a ne uni sufletele pe vecie într-un mod discret, dar special pentru noi. Ce a durat mai mult decât mă așteptam a fost (re)adaptarea la viața din România, dar asta nu cred ca e ceva nou.

miri pe plaja, cer la apus

Amândoi suntem adepți ai menținerii echilibrului în ceea ce suntem, credem, facem și implicit trăim. După același principiu vreau ca și în proiectul calatorina să mențin un echilibru între povestioarele petrecute în Trecut pe diferite Continente și evenimentele din Prezent, cu scopul de a crea efecte ce vor influența în mod pozitiv Viitorul nostru comun.

Pentru a putea pune cât mai bine toate acestea în practică, eu și Pawel ne-am decis să rămănem pentru o perioadă nedeterminată în România și să contribuim aici ACTIV la o schimbare în bine. Astfel a luat „naștere” o nouă călătorie – Calatorina Art. O călătorie ce poate te privește și pe tine. Te invit să ni te alături. Sunt sigură că îți va plăcea 😉

 

 

Luata la momentul potrivit, pauza este constructiva
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *