Mama a pus ultimul război de țesut în 1999, atunci când a țesut și ultima pătură. Cum am scris și în articolul anterior, s-a ajuns în această situație din cauza indiferenței noastre, a copiilor și a generației noastre pentru această activitate. Asta nu înseamnă că a murit și entuziasmul părinților la adresa țesutului. Trebuie pomenit cuvântul magic: „șezătoare” și toți ochii strălucesc de amintiri. Din ce povestesc părinții, iarna însemna șezătoarea, cu distracția întâlnirilor și a lucratului împreună, și apoi la săniuș. Se crea semnul ce poartă povești până acum, dar și pentru generațiile viitoare. Scopul era ca de Paști să porți ori o cămașa nou cusută, ori o catrință sau o fotă nouă.

Ei, în iarna din primăvara asta am reușit și noi… ceva!
Și asta exact înainte de Paști. 😀

traistuta calatorina, pâine împletita, cozonac de casa, narcise
De Paști, urarea noastră cu bucurie, cu bunătăți create în casă!

 

Eu și Pawel, când ne-am decis să venim în România, ne-am propus să stăm peste iarnă, să cunoască și Pawel mai bine viața de aici și să învețe și limba. Ne-am propus să dăm mai departe o parte din tot ce am învățat în călătoriile noastre și astfel să contribuim și noi la o schimbare în bine. Recunosc că ne-a fost greu să ne adaptăm la stilul de viață de aici. Nu e nimic nou când zic că mentalitatea și toate provocările vieții de zi cu zi de aici mai mult te doboară decăt te ridică. Însă….noi suntem înarmați cu multă răbdare și în cele din urmă, spre sfărșitul lunii ianuarie ne-am decis să rămânem în România.

Ne-am decis să punem în valoare cel puțin unul din obiceiurile bune cu care am crescut eu în Cleja, dar care să ni se potrivească și nouă și viziunii noastre. Fiecare loc unde ne aflăm și trăim, vrem să îl lăsăm mai bine și mai frumos decât l-am găsit. Fie cu un gând pozitiv, o vorbă bună, o faptă bună . Vrem să creăm pas cu pas „ceva”…folosindu-ne de „ceva” ce este deja disponibil.

cuplu, casuta de vacanta, natura exotica, bali
Poză făcută înainte să plecăm din Bali, Indonezia

Într-o dimineață de sfârșit de ianuarie, când vremea era mai mult de toamnă decât de iarnă, am întrebat-o pe mama dacă vrea să punem război de țesut. Răspunsul ei au depășit orice așteptări: „măi…putem pune, te învăț, dar tu țeși” Evident că am rămas dezamăgită pe moment, dar îmi era clar că indiferența noastră din ultimii aproape 20 de ani ne-au adus aici.

Mi-am dorit să folosesc lucruri uitate și să le dau din nou valoarea și folosința meritată.

Am vorbit cu părinții despre războiul de țesut al bunicii. E din lemn, e vechi de 50 ani și nu e folosit. Tata l-a asamblat, dar săracul război era plin de găuri de gărgărițe și nici gând să țeși la el. Între timp, mama a adunat ața din pod și ce a fost pusă deoparte de peste 20 ani să o putem folosi acum. E clar că ea nu a renunțat la speranța că va folosi urzeala și ața păstrată.
Bine, avem ață, dar ce facem cu războiul? Tata e sudor și cu peste 20 ani în urmă a construit el un cadru pentru război din fier, dar eu voiam ceva din lemn. A chemat tata un tâmplar din sat și el ne-a promis că în câteva zile ne va face unul… Eu nu prea voiam ceva nou, tocmai pentru că voiam să îmi demonstrez că pot pune bazele unei afaceri, folosindu-mă de ceva disponibil. Am început să întreb la cunoscuți, însă primeam aproape peste tot același răspuns: „l-am pus pe foc!”. Până la urmă am fost forțată să resping acel război nou fiindcă era prost făcut și l-am asamblat pe cel din fier făcut de tata. Până aici, asta a fost partea cea mai ușoară, deși a durat zile întregi căutarea asta!

Bunica a făcut ițele cu mama și au pregătit urzeala. Urzeala trebuie dată FIR CU FIR mai întâi prin ițe și apoi prin fiecare crestătură a spetei, fără să se încrucișeze firele. Partea aceasta este cea mai grea din asamblarea unui război gata pentru țesut!!

Dar tot în perioada asta de pregătire am avut parte și de acel spirit de șezătoare în care mama și tata spuneau glume, sau veneau rude în vizită și ne admirau pentru „curajul” pe care îl avem să punem război… Gândiți-vă ce activitate poate fi, dacă este numit act de curaj asamblarea războiului și dorința de a țese!
Am fost însă întâmpinată și de multă încurajare și ajutor de la persoane deosebite! Am primit mașină de cusut și un manechin de la Paulina să mă pot folosi de ele și să mă ajute în perioada de început, am primit suveici și spate (borde) de la căteva rude, roată de pus ață pe țeavă de la cumătra Agneza și chiar și o mașină de cusut industrială, veche de la un croitor din Bacău.

Când în sfârșit era gata și războiul pentru țesut, împreună cu mama ne-am apucat de prima trăistuță. Ea mi-a arătat puțin și gata, eu trebuia să țes mai departe. Și pentru cine să fac prima trăistuță, dacă nu pentru Pawel?! Culorile alese de el, modelul unul simplu la vedere, dar în momentul conceperii eu eram fascinată de ce reușeam să fac!!

mama si fiica, razboi de tesut, ie traditionala
Primele zile de țesut, purtând ie cusută de mama în tinerețea ei

Desigur că am auzit la început și vorbe de genul că ar trebui să fac mai repede, sau alte semne…majoritatea tindem mereu la altceva decăt ceea ce facem, suntem sau trăim. Din fericire am reușit să îmi păstrez răbdarea de a face toate pas cu pas, să simt evoluția și dezvoltarea creațiilor. Pentru că, până la urmă, în țesutul manual este vorba despre o creație ce exprimă starea actuală a celui ce țese. Nici eu nu m-am dat cu snowboard-ul înainte să învăț să merg!

Scopul meu este să descopăr frumusețea și bucuria creației, să înțeleg semne ce se creează și ce ne poartă povestea și pentru generațiile viitoare.

Mă fascinează semnele create de mama pe cămeșile și catrințele ei. Când o întreb cum le-a făcut, ea îmi povestește de fiecare dată cu câtă bucurie le-a făcut cu mama sau prietenele ei la șezătoare. Cum tata îi ridica suveica atunci când câdea „că și asta era o datorie a băieților care veneau la șezătoare, nu doar să pregătească țevi cu ață pentru suveică!”. Prin asta înțeleg semnificația culoriilor vii de pe creațiile ei din tinerețe – exprimă viața „plină de viață” din interiorul ei.

Mi-am dorit cu atât mai mult să descopăr semnul ce mă definește, iar pentru asta știam că e nevoie de timp și de încercări multe! Tata văzându-mă cum țes, îmi spune la un moment dat: „aa, dar tu te joci aici…” Ei, dacă și asta mi se poate citi pe față, atunci e de bine!

razboi de tesut, traditie, traista, ie

Dar știți ce mai e „de bine”? Mama m-a întrebat dacă mai poate țese și ea, cum eu am o perioadă mai aglomerată și să nu rămână pentru mult timp urzeala nețesută – Asta după ce la început nu era sigură de toată acțiunea asta 😀 Și cum a decurs perioada următoare? Ea mă întreba ce model să facă, ce culori să folosească, ce mărime să aibă și noi nu o mai scoteam de pe scaunul de țesut! Mama „a înflorit” și ea o dată cu țesutul și creatul diferitelor modele!

Pawel a venit cu ideile de asamblare și apoi a și cusut la mașină trăistuțele, tata (mai greu de prins într-o poză întâmplătoare) mi-a arătat cum să fac împletitul șnurului și pregătea țevile cu ață pentru mama și așa ne-am creat mica șezătoare în familie. Ce frumos!! Chiar și pentru aceste momente de schimbare de idei și de creație comună s-a meritat toată acțiunea!

Văzând manechinul din cameră, am început să mă joc cu o bucată de material țesut și cu bolduri… Atunci le-am zis părinților și lui Pawel că îmi doresc să creez o catrință pe care să o port de Paști. Una ce este bazată pe cea tradițională, însă adaptată la nevoile mele: elegantă și să vină peste genunchi. Semnele au fost dezvoltate de mine și mama, însă ea a țesut-o! Și ce mi-a plăcut încă din momentul dezvoltării ei! Imediat apoi am creat și un accesoriu potrivit pentru catrință… În perioada aceasta, citeam despre Brâncuși pe wikipedia. Mereu mi-a plăcut ideea de continuă dezvoltare și așa „s-a nimerit” că am dezvoltat semnul ce reprezintă Calatorina tocmai în acea perioadă – o coloană a infinitului în forma țesută!

Acest semn potrivit proiectului Calatorina l-am descoperit cam după 6 săptămâni de încercări și când urzeala veche de 20 ani era pe terminate! Nu cred în coincidențe și mă bucur că am trecut împreună prin această perioadă de inițiere. În articolul următor vă voi prezenta diferite modele de trăistuțe create până acum.
Noi am făcut primii pași în creearea și purtarea trăistuței ca semn de manifest.
Când să te ajutăm și pe tine să îți dezvolți acel semn sau model ce te reprezintă și îți va purta povestea mai departe?

 

 

Semnul ce poartă povești
Etichetat pe:            

2 gânduri despre „Semnul ce poartă povești

  • 4. aprilie 2018 la 16:07
    Legătură permanentă

    Bravo Irina! Cuvinte foarte frumoase la fel ca si experienta voastra!E o placere sa iti citesc articolele si ma bucur ca ai revenit in forta!Creatiile voastre sunt minunate si cu atat mai speciale pentru ca exprima sentimente, trairi si amintiri ce le veti avea toata viata!Va doresc mult succes in toate planurile de viitor

    Răspunde
    • 4. aprilie 2018 la 21:37
      Legătură permanentă

      Multumesc din suflet, Mirela! <3 tu esti una din persoanele pentru care nu am renuntat la a scrie si iti multumesc si pentru asta! mult succes si voua si abia asteptam sa va vedem, speram ca data viitoare vom avea mai mult timp de stat la povesti :*

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *